Importanța Kinetoterapiei pentru soluționarea și prevenirea afecțiunilor datorate lipsei de mobilitate
Viața trepidantă pe care o trăim, în care majoritatea dintre noi petrecem zilnic ore lungi pe scaun, în fața calculatorului sau blocați în trafic, determină corpul nostru să resimtă inevitabil consecințele. Durerile de coloană, rigiditatea zonei cervicale, durerile articulare, oboseala musculară și chiar migrenele devin, din păcate, parte din experiențele neplăcute ale fiecărei zile.
Mulți consideră că aceste probleme sunt „normale" odată cu înaintarea în vârstă și nu acționează să schimbe mai nimic în rutina zilnică, dar, în realitate, sunt semnale de alarmă privind disfuncționalități grave pe care corpul le semnalează atunci când nu mai poate compensa lipsa acută de mișcare sau postura incorectă îndelungată.
Ce este kinetoterapia și cum acționează asupra corpului
Aici intervine Kinetoterapia – o disciplină din domeniul recuperării medicale dedicată supravegherii unei mișcări corecte controlate de terapeuți și adaptate nevoilor fiecărui pacient. Spre deosebire de sportul obișnuit, unde obiectivul este performanța sau creșterea masei musculare, kinetoterapia, conform denumirii, este o terapie complexă prin mișcare ce are ca scop vindecarea, prevenția și întreținerea funcțională a organismului în scopul evitării recidivelor dureroase.
Kinetoterapia reprezintă o tehnică medicală de recuperare și mai ales de prevenție privind folosirea exercițiului fizic în loc de medicamente, cu un dozaj, frecvență și sub supraveghere profesională din partea medicilor și a terapeuților.
La Next2u Clinic Corbeanca, constatăm zilnic cum pacienți care au venit triști și limitați de durere își recapătă zâmbetul și mobilitatea după efectuarea terapiilor din Clinică. Kinetoterapia nu este doar despre recuperare medicală, ci și despre redarea încrederii că poți să te miști din nou fără teamă, și mai mult, este despre cum poți folosi mișcarea controlată corect în a preveni disfuncționalitățile de mobilitate și mai ales durerile diverselor zone. Terapiile efectuate în Clinică și îndrumarea de specialitate a terapeuților noștri pentru pacienți de a continua un stil de viață activ și după finalizarea tratamentelor, adaugă un mare plus pentru fiecare pacient care ne trece pragul.
Cui se adresează kinetoterapia
- Persoanelor cu dureri de coloană, dureri ale zonei cervicale și dureri de articulații datorate sedentarismului sau posturii incorecte;
- Pacienților cu hernie de disc, spondiloză sau scolioză, unde exercițiile corecte reduc presiunea asupra coloanei;
- Celor care s-au recuperat după intervenții chirurgicale – proteze de genunchi, șold sau operații la coloană;
- Persoanelor cu afecțiuni neurologice (accident vascular cerebral, scleroză multiplă, Parkinson), pentru a menține mobilitatea și autonomia;
- Sportivilor amatori sau profesioniști, după accidentări;
- Persoanelor sănătoase dar cu un stil de viață sedentar, și care vor să prevină apariția problemelor pe termen lung.
Beneficiile kinetoterapiei
- Reducerea durerilor cronice – exercițiile întăresc musculatura de susținere și scad încărcarea articulațiilor;
- Îmbunătățirea posturii – prin exerciții pentru trunchi, articulații și gât;
- Recuperarea funcțională – redarea mobilității și a forței musculare după operații sau imobilizări;
- Creșterea circulației și a oxigenării – previn rigiditatea și oboseala musculară;
- Prevenirea recidivelor – prin exerciții de întreținere;
- Impact psihologic pozitiv – mișcarea reduce anxietatea și îmbunătățește calitatea somnului.
Exemple de tehnici și exerciții în kinetoterapie
- Exerciții de mobilizare și de stretching pentru spate, gât, mâini și picioare;
- Exerciții de întărire a mușchilor paravertebrali pentru stabilizarea coloanei;
- Exerciții de respirație și control postural, utile în recuperarea pulmonară sau după COVID-19;
- Exerciții de echilibru și coordonare pentru pacienți în vârstă sau cu afecțiuni neurologice.
Numeroase studii clinice confirmă beneficiile kinetoterapiei. De exemplu, cercetările publicate în PubMed arată că programele de exerciții personalizate reduc semnificativ riscul de recurență a durerilor lombare. Conform NHS UK, kinetoterapia asociată și cu fizioterapia este prima recomandare pentru dureri musculo-scheletale înainte de efectuarea tratamentelor invazive.
Kinetoterapia la Next2u Clinic Corbeanca
La Next2u Clinic Corbeanca, kinetoterapia se desfășoară într-un spațiu modern, dotat cu echipamente de ultimă generație și două săli pentru exercițiile de kinetoterapie, una generoasă pentru adulți și o sală dedicată pentru kinetoterapie pediatrică. Echipa noastră de medici și terapeuți lucrează cu fiecare pacient pentru a crea un plan individualizat.
⇾ Evaluare detaliată și plan personalizat
Analizăm postura, mobilitatea și istoricul medical al fiecărui pacient. Fiecare program de exerciții este adaptat obiectivelor pacientului.
⇾ Integrarea cu alte terapii
Fizioterapia, masajul terapeutic, elongația vertebrală, oxigenoterapie hiperbară sau perfuzii cu vitamine și minerale pentru recuperare accelerată.
⇾ Monitorizare constantă
Ajustăm programul în funcție de progres.
De ce să alegi kinetoterapia pentru sănătatea ta
Dacă ai dureri de spate sau de articulații, suferi de o afecțiune cronică sau pur și simplu vrei să previi problemele viitoare având în vedere stilul tău de viață sedentar, nu amâna. Kinetoterapia este „investiția" cea mai sigură în menținerea sănătății tale.
Disclaimer: Informațiile din această prezentare au scop informativ și nu pot să înlocuiască o consultație de specialitate. Pentru un diagnostic corect și întocmirea unui plan de tratament adecvat și personalizat este necesar să consulți întotdeauna un medic specialist sau un terapeut acreditat.
📞 O recuperare corectă prin kinetoterapie este importantă pentru a evita agravarea problemelor existente, deseori cronice.
Sună la 0728 483 357 sau vino la sediul NEXT2U CLINIC în Str. Câmpului 8, Corbeanca, Ilfov și descoperă ce implică refacerea și recuperarea prin programe personalizate de kinetoterapie de tratament și prevenție, pentru o viață fără durere.